Lipcanii au fost târgul lui Geo Bogza, uimit de abilitățile lipcănenilor cu șleapcă și ale lipcănencelor în broboade cu flori mari de a dezghioca & mânca semințe, lăsând cojile într-un șir indian în josul gurii. Aflându-se la 70 km de Cernăuți, la 70 km de Dorohoi, la 30 km de Edineț și la 20 km de Briceni, avea în interbelic unul dintre cele mai mari târguri din regiune. Fără Dorohoi, în perioada sovietică, joi era ziua cu cea mai mare piață din nordul RSSM.
Fiind departe de capitale, Lipcanii au fost ocoliți de politicienii. În campaniile electorale a fost vizitat, în interbelic, în anii 30, de naționalistul Cuza (care cu tupeu vorbea de la tribuna improvizată în piață despre deposedarea evreimii de bunuri: mai mult de jumătate din târg erau evrei) și de justițiarul Năstase, în timpurile moderne, care s-a întâlnit cu nostalgicii lipcăneni după URSS, vorbindu-le despre dreptate și adevăr în viitorul Uniunii Europene.
Administrația română din interbelic a lăsat câteva case cochete, un pod peste Prut și un târg cu dughene și magazine evreiești de-a lungul șoselei ce leagă Bricenii de Cernăuți.
La începutul secolului XIX bogata familie Rosetti, prin Ecaterina Rosetti-Roznovanu, a lăsat un conac și un parc imens în valea Prutului din Lipcani. La zece ani de la ridicarea conacului din Lipcani, Rosetii aveau să-și construiască un conac și la Iași. Ieșenii l-au păstrat cu grijă. Pentru primăria de azi a Iașilor. Un alt conac al Rosettilor e la Tescanii lui Enescu și ai bibliotecarului Pleșu. Ambele au fost incluse în lista Patrimoniului Național din România.
Conacul Rosetti din Lipcani a fost inclus și el în lista Patrimoniului Național al Republicii Moldova. Acolo ne mândrim cu el. În Lipcani conacul de la 1820 e arena salcâmilor, bozului și urzicii naționale.
Evreii care au mai rămas în Lipcani sunt la cimitir. La cimitirul evreiesc. Ultimele morminte sunt din 2010-11.
După căderea comunismului monumentul lui Lenin a fost dat jos de pe soclu. S-a pierdut pe undeva prin anii 90. Ca și o bună parte din moldovenii, evreii, ucrainenii, armenii, bielorușii, rușii care și-au găsit alte locuri pentru viitor.
Deoarece trebuia să rămână cineva în Lipcani, la 7 noiembrie 2003, consiliul local i-a oferit viză de reședință monumentului lui Lenin, cumpărat din Nouăsuliți. Monumentul e în parcul îngrijit, cu brazi & salcâmi, mai la vale de parcul cu stejari seculari & desișul de muri & urzici contemporane ai conacului Rosetti-Roznovanu.
Iar ca să nu-i fie trist lui Lenin, în iarna lui 2018, în Lipcani a obținut viză de reședință și aforismul filozofului Dodon.