Blog

Au fost acordate Premiile Eminescu 2017 (pentru întreaga operă și pentru debut).
În lista scurtă pentru marele premiu au intrat: Nora Iuga, Nichita Danilov, Ovidiu Genaru, Ioan Moldovan, Aurel Pantea, Marta Petreu şi Liviu Ioan Stoiciu.
Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia pentru 2017 i-a revenit lui Aurel Pantea.
Încep să cred din nou că „mi-ar trebui” un premiu „pentru această normalitate”:

***
Mai jos nu cobor, acolo nu mai poate fi vorba de poezie,
acolo, amintirile sunt atât de bătrâne, că atârnă
în capete plecate,
te văd umblând prin camere, fâșia de lumină care te urmează
e a altui timp, ce face eforturi să mai privească,
înainte de a se instaura
subteranele
 
***
Cine trăiește acum, seamănă cu tine,
uriașa mea lehamite, contemplativii plecând,
au rămas să ne privească gropile, stai, nu pleca,
dragostea murind face azi ultima mărturisire, că nu ea, că nu ea,
că, în nici un caz, nu ea…,
cine trăiește acum, seamănă cu tine, uriașa mea lehamite.
La o terasă, în plină amiază, lumina taie gâtul
domnișoarei de-alături, domnul de la masa vecină e foarte preocupat
să-și taie venele, vine un suflu rece, semn că oaspetele de toți așteptat
e pe aproape, dar toți sunt foarte preocupați, mi-amintesc
de prietenul meu mort nu demult, simțea când e aproape oaspetele
și înjura cumplit, mi-ar trebui un pumnal
pentru această normalitate
(din volumul Nimicitorul, de Aurel Pantea, Editura Limes, 2012).

Premiul Eminescu pentru 2016 i-a revenit lui Mircea Cărtărescu. Încep să cred că premiile se dau pe merite. Că intrăm în firesc. Că vom avea poeți buni și la Premiile Eminescu 2030.
Nominalizați pentru Premiul Eminescu pentru debut 2017 au fost:
Dan Dediu, 4,5 litri de sânge, miliardar, Casa de Editură Max Blecher;
Gabriela Feceoru, blister, Editura Cartea Românească;
Nicoleta Nap, uşor desincronizat, aproape imperceptibil, Casa de Editură Max Blecher;
Cristina Stancu, teritorii, Editura Tracus Arte;
Marcel Vişa, dumnelike, Editura Cartea Românească.
Volumul teritorii, de Cristina Stancu, Editura Tracus Arte, a luat Premiul Eminescu pentru debut.
La Chișinău, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a oferit premiile în domeniul culturii. Premiul Stere (literatură) pentru 2017 i-a fost acordat lui Dumitru Crudu pentru volumul de proză scurtă Moartea unei veverițe, Editura Univers. Volumele de poezie sau romanele lui Dumitru Crudu au cam fost fentate la premii de către colegii de breaslă. Dumitru trecuse, cu vreo trei ore până la decernarea premiilor, pe la editură. Nici nu pomenise de premiu. Îmi vorbea despre un examen medical, despre un medic care citea acest blog, poate-l știu. Încerc să evit medicii. Și-mi duc bolile singur. Sunt ale mele. Și am un acut simț al proprietății.
Premiul Stere pentru 2016 i-a revenit Mariei Șleahtițchi pentru volumul Romanul Generației 80. Încep să cred că premiile se dau pe merite. Că intrăm în firesc.
Brusc, mi-am adus aminte că în vară, la sfârșit de august, la Chișinău, se va acorda Premiul Național. Mă duc să citesc Aurel Pantea:

„Mai jos nu cobor, acolo nu mai poate fi vorba de poezie,
acolo, amintirile sunt atât de bătrâne…”

 
 
 
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors