Învățătorul și preotul erau cei mai importanți oameni ai satului Pererita în interbelic.
Era un singur învățător pentru cele cinci clase primare. Copii se duceau la școală toamna târziu, după ce se punea ultimul porumb în sâiac. Învățătorul nu avea pământul lui. Trăia din salariu. Avea școala normală în spate. O casă oferită de statul român. Și o soție care umbla ca o cucoană.
Bunică-mea tare voia ca să mă fac învățător. Nimic nu este mai frumos decât să ai cunoștințe și să le dăruiești altora. Și să fii respectat pentru asta. Învățătorul a plecat cu soția peste Prut. În 1940. Apoi a mai plecat încă o dată, definitiv, în 1944, iarna, pe podul de la Lipcani spre Miorcani. Încă nu era distrus.
Apoi în sat au rămas să fie învățători cei care au făcut șapte clase. Și Vasile Savovici, care a obținut o bursă de la prefectul județului pentru școala normală. Pentru felul în care a recitat Rodica de Vasile Alecsandri în cadrul unei manifestații culturale. Costul bursei era de șapte junci pe an. Cei cu șapte clase au mers la facultăți cu frecvență redusă. În primii ani postbelici. Unii și-au luat chimia și biologia. Alții istoria. Alții limba și literatura. Vasile Savovici și-a luat franceza. Au fost învățători foarte buni. Respectați. Au învățat-o pe maică-mea. Eu am fost printre ultimii lor elevi. Lucrau pământul de lângă casă. Aveau flori în curte. Vasile Savovici avea un păr bătrân. Când se coceau perele scăpam mingea prin grădina lui Vasile Savovici. Învățătorii mei umblau la costum și cravată.
Cei mai importanți oameni în Pererita sovietică erau învățătorii, șeful fermei de vite și secretarul organizației de partid.
În anii 90 ai secolului trecut învățătorii au devenit profesori. S-au pomenit cu pământ. Trudesc pe cele câteva parcele. Ca țăranii. Salariile au început să rămână în urma costurilor vieții. Și învățătorii mei au plecat în Franța. Ca să poată să-și aranjeze copiii. Alții s-au angajat la vama de la Criva.
Vameșii și „liderii” (viitorii latifundiari) au devenit cei mai respectați oameni ai satului.
Generalul de poliție Voronin, devenit președinte, le-a mărit salariul polițiștilor. Guvernul Filat i-a îmbrăcat, le-a dat mașini. Guvernul Filip le-a mai mărit substanțial salariul. Și le-a oferit și un comision de 25 la sută din amenzile date. Profesorii care n-au plecat în Italia, Franța sau Spania, ca să lucreze în construcție, tot au fost arătați cu degetul de autorități, atunci când aveau nevoie de corupți. Profesorii erau cei mai mari corupți ai Republicii Moldova. De peste 20 de ani.
Polițistul, procurorul și judecătorul sunt pilonii comunității basarabene de la 2017. Sunt tineri, au un viitor, au salarii lunare de la 5 000 – 13 000 de lei în sus. Sunt meserii care servesc un procent din cetățenii statului.
Profesorii noștri au îmbătrânit în școli, au încremenit într-o sărăcie de sub 3000 lei salariu lunar. Cei mai tineri profesori din școli sunt cei de sub 50 de ani. E o profesie pentru 99 la sută din cetățenii statului.
Un stat care nu are bani pentru profesori și educație este obligat să plătească înzecit sistemul opresiv. Considerând că 99 la sută dintre cetățenii tăi sunt potențiali criminali.
Cei care te-au învățat literele și cifrele vor muri încet, mâncând cartofi și samardă. Lucrând până la 80 de ani. Când mor. Pe bune.
(Acest text a mai apărut în 2017. Sper mult să nu fiu nevoit să-l mai repet în 2019)
Talex
O sa-l tot reluati de acum incolo. In fiecare an. Din fidelitate. Pentru realitate. Macar atat.
Gheorghe Erizanu
@Talex: Vedem. Poate se mai schimbă câte ceva.