Câteva bocitoare internautice, care și-au acoperit rușinea și simbria propagandistică din ultimii ani cu kilturi pro-europeni și unioniste, trâmbițează transnistrizarea Republicii Moldova și juisează de la găselnița „Alianța Kozak”. Conspirațiile pot face volumul doi din Cimitirul din Praga. Se face din nou numărătoarea de frați. Se caută scopurile ascunse ale Rusiei. Și se dă cu maiul în premierul Maia Sandu și cu votul în vicepremierul Andrei Năstase.

Dacă ieșim din Câmpia Borges, atunci realitatea din Republica Moldova e simplă.

1. Republica Moldova e un stat capturat. Capturarea lui a început în perioada regimului Voronin. Când instituțiile statului executau comenzi de partid și nu își îndeplineau misiunile directe, când majoritatea funcționarilor, mai ales din provincie, erau obligați să intre în partidul de guvernământ ca să-și păstreze locul de muncă. Comenzile mari de partid erau răsplătite cu mici permisiuni de golan ale organelor de forță, ale judecătorilor, ale funcționarilor. Guvernele succesoare au preluat metodele. Iar PD-ul le-a desăvârșit.
2. Interesul Rusiei a fost debarcarea lui Plahotniuc. Speranțele și investițiile Kremlinului în socialiști erau neutralizate de stăpânul Republicii Moldova. Politica de pedepsire a trădătorilor e prioritară și exemplară în Rusia lui Putin. Plahotniuc le-a tras țeapă rușilor în câteva momente importante. Nu din patriotism moldovenesc sau românism, ci ca să-și întărească propria poziție și să devină unicul și ultimul stăpân al Republicii Moldova.
3. Prin declarațiile din ultima noapte de la sediul PD ale lui Dodon în fața lui Iaralov, Plahotniuc și camera video, Dodon l-a pus într-o situație penibilă pe Putin.
4. Dacă nu erau acele declarații bengoase ale președintelui Dodon (cu 600 de mii de dolari lunar, cu intrarea la Putin a lui Plahotniuc), atunci situația ar fi fost simplă pentru Kremlin: băgăm în socialiști dublu, îi facem zepelini, dacă vreți, ca la următoarele alegeri victoria komuniștilor din 2001 să pară insignifiantă față de victoria socialiștilor de la următoarele alegeri. Scenariul poate fi realizat prin Greceanâi, lăsându-l din brațele Kremlinului pe Dodon. Ca o versiune de rezervă.
5. Votul pentru Rusia al lui Andrei Năstase la APCE a fost o greșeală. Chiar dacă cu o lună mai devreme ministrul moldovean de externe din guvernul democrat a dat același vot pentru revenirea Rusiei în APCE. Dar ar fi o greșeală mult mai mare dacă Andrei Năstase se va crampona să dreagă această eroare, pierzând efort și timp, fără a acționa pe direcțiile extrem de importante și misiunea pe care o are ca ministru de Interne.

Istoria nu se face cu dacă. Guvernul Sandu a oferit o speranță cetățenilor Republicii Moldova. Atât. E o speranță prin care am mai trecut. În 1989. Apoi am pierdut-o. În aprilie 2009. Apoi am pierdut-o. Și o avem acum, în iunie 2019. E speranța că sistemul de valori va fi făcut fără șmecheri. Pe bune. Pe merite.

Sunt momente extrem de complicate. Timpul e scurt. Demontarea sistemului șmecherilor și escrocilor trebuie să ajungă din Piața Marii Adunări Naționale nr.1 până la mătușa Varvara din Larga Lipcanilor. Mai ales că bocitoarele plâng în cor, în hohote și la microfoane geopolitice. Iar iacobinii, pe cealaltă parte, cer scoaterea în afara legii a democraților. Istoria ar putea să ne joace o fiestă. Pentru salvarea democrației am putea avea nevoie de PD. Poate mai repede decât am vrea. Marii apărători ai drepturilor omului, justițiarii, strigă că metodele Sandu sunt bolșevice. Și intră în sfânta sfinților, în judecători, în procurori, cu cereri clare de a demisiona.

Rușii nu cred că Guvernul Maia Sandu va rezista și va face față tuturor problemelor care s-au acumulat. Iar pariul Kremlinului este susținut de bocitoarele cu kilt. Care, șmecherește, o fac pe băieții buni. Buni români. Buni europeni. Buni geopoliticieni.

Iar sub kilt e curul gol. Și e tatuat: Ne zabudu mati rodnuiu.