Ion Chicu, ministrul Finanțelor în Guvernul Filip, a anunțat la plecarea din funcție că a lăsat trezoreria plină, cu salariile achitate. Atunci nu s-a anunțat că celelalte ministere erau cu contabilitățile pline de facturi neplătite, care nu mergeau la trezorerie ca să nu strice imaginea leilor de la MinFin sau se duceau selectiv, puține, cu scrisori de însoțire și rugăminți de plată ale ministerelor.
Ion Chicu, actualul consilier prezidențial, vine cu o reacție nervoasă, în ajunul votării în parlament a rectificărilor bugetare, împotriva FMI-ului și a deblocării financiare din partea UE. În buget n-ar intra 100 de milioane de dolari și 3 miliarde de lei. Zice Muravschi, fost și el ministru al finanțelor. Chicu susține că apocalipsă financiară nu va fi. Oricum, plățile va trebui să le facă MinFinul. Inclusiv către aparatul președintelui.
Apocalipsa vine de la revenirea TVA-ului la 20% (de la 10% acum) pentru HoReCa. Zice Chicu. Se vehiculează cifre de 40 la sută a creșterii încasărilor din sector de când s-a trecut la cota 10 a TVA-ului. Dar se tace, ca și în cazul facturilor neplătite din ultimele luni ale ministerelor, de cele 8 milioane de lei, datorii acumulate de buget către sectorul HoReCa din deducerile TVA (diferența de marfă procurată cu TVA 20 și TVA 10 pentru HoReCa).
TVA-ul de 10 la sută pentru HoReCa e mai avantajos decât scutirile de TVA pentru manuale și carte. Acolo nu există deduceri. Și nici datorii ale bugetului pentru recuperarea TVA-ului.
De asemenea, se uită că industria HoReCa, este preferată de grupurile criminale pentru albirea banilor și intrarea lor în circuitul legal. Dacă banii murdari trebuie spălați, atunci, cel puțin, lăsați un comision rezonabil și statului.