Miercuri, la Muzeul Național de Literatură, va avea loc lansarea volumului Cartea foametei, de Larisa Turea. Volumul a ajuns la ediția a III-a.

Foametea avea să vină mai târziu.

Bunică-mea era văduvă de război. Creștea singură două fete. Bunicul a fost luat iarna și la nici două luni era ucis în Polonia. Satele moldovenești deja știau de prodrazviorstkă.

Știind grija statului sovietic față de oameni, bunică-mea a scos o lespede și a turnat tot grâul și porumbul în lejancă. A pus lespedea la loc. A muruit toată lejanca cu lut, paie și balegă. Știa că aveau să ajungă și la ea.

Au venit în trei. Seara. După prodrazviorstkă. Au căutat peste tot. În sâiac, în pod, în chimniță, în casa cea mare, în cuptorul de pâine. Bunică-mea parcă răsuflă ușurat. Până în momentul când unul dintre cei trei, toți din sat, s-a apropiat de maică-mea, a luat-o în brațe și cu voce blândă i-a promis o bomboană, dacă îi spune unde este ascuns grâul.

Maică-mea i-a spus.

Au măturat tot grâul și porumbul ascuns în lejancă.

Maică-mea avea cinci ani. A trăit cu acest sentiment de vină toată viața.

În acea seară a început foametea.