Blog

Probabil, pentru omul din Est cartea franțuzoaicei Helene Blanc, doctor în studii slave și limbi orientale, politolog și criminolog și a basarabencei Renata Lesnik, politolog, nu vine cu o noutate absolută. Dar  memoria este necesară și pentru cei care au trăit experiența dominației KGB-ului sovietic. Iar faptele din carte de multe ori șochează. Și atunci niciun om din Est nu mai știe unde adevărul este adevăr și minciuna este minciună.
NKVD-istul Beria, numit în funcție în 1938, își începe activitatea printr-un document  care „ordonă instanțelor represive să-și modereze avântul” și „reîntoarcerea la legalitatea sovietică”. După moartea lui Stalin, când Franța (nu e o greșeală) declară zi de doliu național,  Beria optează pentru deschidere, un dezgheț progresiv, care avea să umanizeze regimul, fără a distruge imperiul; decretează o amnistie generală; insistă asupra creșterii rolului cadrelor naționale în republicile sovietice; denunță cultul personalității lui Stalin în sânul partidului; optează pentru restituirea Kurilelor Japoniei; încearcă să restabilească relații diplomatice cu Iugoslavia lui Tito; hotărăște să nu impună kolhozurile Germaniei de Est și se pronunță pentru reunificarea Germaniei. Speriați de revolta muncitorilor est-germani, Biroul Politic se reunește cu ușile închise, fără Beria, și hotărăște eliminarea lui. Oficial Beria a fost executat în decembrie 1953. Noile fapte vorbesc despre eliminarea sa chiar în ziua de 26 iunie 1953, în ziua ședinței Biroului Politic. După 50 de ani Putin îl reabilitează.
Iar Sergo Beria, feciorul lui Lavrentii Beria, scria: „Tatăl meu nu a fost niciodată leninist ori marxist”.
KGB-istul Iuri Andropov, „un anglofon purtător de blugi și băutor de whisky”, autor sub pseudonim al unui volum de versuri, este numit în funcție în 1967.  Vine și el cu un program reformator: democratizarea societății, reforma economiei, gestiunea științifică, lupta împotriva corupției și coexistența pașnică cu Occidentul. În 1977 îl întreabă pe Gheorgi Arbatov, unul dintre foștii săi consilieri, dacă a auzit de Gorbacoiv „în care ne putem pune toate speranțele de viitor”. Tot Andropov a facilitat ascensiunea Ursului din Ural, Boris Elțin.
Igor Andropov, feciorul lui Iuri Andropov, scria: „Tatăl meu a detestat dintotdeauna comunismul”.
Așa spun cărțile.
PRĂDĂTORII DE LA KREMLIN de Helene Blanc și Renata Lesnik. Traducere din franceză de Ioan T.Bița  (Editura Cartier, 2011)
Publika TV, Cartea zilei,  4 martie 2011

Comentarii(14)

    • talex

    • 13 ani în urmă

    Omul din est, tot asa din auzite, din spusele parintilor, mai stie ca Beria era mai al dracului decat STALIN. I s-a mai spus ca pe decretele ce vizau condamnarea la moartea sau trimiterea in lagar, alaturi de semnatura lui Stalin, statea, drept ca sfioasa, si cea a lui Beria. Comunismul e o farsa (truism intre timp), acum inteleg de ce nimeni din ei nu a fost comunist…

    1. @talex: E o stare ciudată vizavi de numele lui Beria. Dar încerc să cred că Sergo Beria avea dreptate. Era nevoie de un Beria foarte rău și pentru Hrușciov, și pentru Brejnev. Iar istoria o scriu învingătorii.

    • catalin codru

    • 13 ani în urmă

    e o intriga de sorginte comercial,francezii in general sint cam iresponsabili in cea ce priveste estul.

    1. @Catalin Codru: Renata Lesnik e basarabeancă. Cartea e plină de fapte și gânduri șocante. Inclusiv, declarația unui fost candidat la prezidențialele franceze, căruia Kremlinul i-a propus susținere financiară și logistică. El a recunoscut public. Câți președinți europeni tac?

  1. mdaaa… francezii stau rau de tot la istorie… in special la capitolul “comunismul”. dar nu numai. o carte scrisa de un francez despre “comunism” sau razboiul din Algeria??? cautati alte surse… cu sanse mai mari de obiectivitate :).

    1. @Vitalie Vovc: OK. Și de cazul Soljenițân cu Arhipelagul Gulag (nu putea un om să dețină atâta informație), și cazul Maximiv cu revista Kontinent, subvenționată printr-o mare casă media germană, care l-a rândul ei primea banii de la Kremlin, și declarația lui Oleg Deripaska din 2007: dacă statul (citește partidul) ne va cere să întoarcem toată bogăția noastră statului, atunci o vom face (declarație care a șocat lumea de afaceri internațională), și vezi răspunsul meu de mai jos.
      Putem discuta la infinat.

    • Mircea

    • 13 ani în urmă

    Nu e usor sa alegi grâul de negara intr-o lume unde razboiul informational face parte de peizajul mediatic. Pentru a fi cu mintea lucida e nevoie de debriefing permanent.

    • Cristi

    • 13 ani în urmă

    E la pachet cu contractul de nave de lupta Mistral. Francezii sint buni la dragoste … cind e pe miliarede de euro.

    1. @Cristi: Încă două citate (ca să nu vorbim despre un pr foarte bun al francezilor vizavi de dragoste): „Kaddafi (…) este primit cu multă cordialitate de Kremlin, pentru a perfecta o achiziție de 2 mlrd de dolari” (pag. 407); „Francois Bayrou, candidat la alegerile prezidențiale din Franța în anul 2002, care mărturisea că, în acea perioadă, ruși necunoscuți îi propuseseră, prin intermediul unei personalități franceze deasupra oricărei îndoieli, că sunt capabili să se ocupe integral de toate cheltuielile ce țineau de campania electorală.” (pag.421).

  2. @Gheorghe Erizanu: Brejnev si Khrushchiov inrr-adevar aveau de cistigat pe urma diabolizarii lui Beria… in special ca sa mascheze propriile crime din tinerete. totusi, manuscrisele nu ard. cu atit mai putin iscaliturile. Mi-am adus aminte de Balaguer din romanul lui Llosa… dezgustator personaj…

    1. @Vitalie Vovc: De acord. Era nevoie doar de niște nuanțări. Apropo, instaurarea veritcalei Voronin în 2001 – 2003 – 2007 – 2009, era luată pară din „Sărbătoarea țapului”.

    • Nic Arsanca

    • 13 ani în urmă

    Orice demascare a oricărora dintre ticăloșenile și crimele comise în numele unui oarecare ideal (dintre care comunismul se detașează pregnant cu o voioșie dedisimulată) este binevenită precum Bunavestire.

    • alex

    • 13 ani în urmă

    stiam ca esti un “simpatizant” al kgb-ului

    1. @Alex: Și dacă am scos Coranul atunci sunt musulman. Și dacă scoatem Kebra Nagast, atunci sunt etiopian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors