Blog

Guvernul Sandu a numit laureații Premiului Național 2019. Sunt șapte premii. Cu zece laureați.

Lică Sainciuc la lansarea volumului „Album de război”, de Nicolae Pojoga, Librăria din Centru, iulie 2019

În sfârșit, politicienii noștri, care au învățat literele după Lică Sainciuc (e adevărat, cei care au fost la putere după 2009, de asemenea, au învățat literele după Sainciuc , dar degeaba) și-au adus aminte de „Albinuța”.

Uimit că Gheorghe Urschi n-a luat Premiul Național până acum. Probabil, nu avea loc printre titanii scrisului kilometric de la edițiile precedente. Și nici nu putea să-și negocieze premiul.

După Premiul Uniunii Europene pentru Literatură, după Premiul Observator Cultural, după Premiul Observator Lyceum și traducerile romanelor sale pe aiurea, Tatiana Țîbuleac este remarcată și acasă.

Val Butnaru, autorul Trilogiei basarabene, a luat premiul ca dramaturg.

Schimbarea la față a Premiului Național e vizibilă, cel puțin, în domeniul culturii. Pare să fie prima decizie fără poticnelile concursurilor din această vară.

Lista oficială și motivațiile pentru Premiul Național 2019:

Alexei Sainciuc, pictor și grafician de carte, pentru opera artistică, originalitate și contribuție de excepție la cultivarea valorilor estetice noilor generații prin intermediul artei vizuale;

Alexandra Conunova-Dumortier, violonistă, pentru performanța interpretativă în arta muzicală violonistică universală și promovarea imaginii Republicii Moldova în lume;

Gheorghe Urschi, actor, regizor, scriitor, pentru Opera Omnia;

Grup de cercetători: Galina Lupașcu, doctor habilitat în științe biologice, profesor cercetător, Nadejda Mihnea, doctor habilitat în științe biologice, conferențiar cercetător,Larisa Andronic, doctor în științe biologice, conferențiar cercetător, Svetlana Smerea, doctor în științe biologice, conferențiar cercetător, pentru activitatea de cercetare și inovare în domeniul sporirii productivității și rezistenței plantelor de cultură prin biotehnologii moderne și convenționale;

Valentin Butnaru, prozator, dramaturg, pentru abordarea artistică originală și contribuția la dezvoltarea domeniului teatral în Republica Moldova;

Tatiana Țîbuleac, scriitoare, pentru valoarea estetică deosebită a operei literare și promovarea imaginii Republicii Moldova pe plan european;

Iurii Canașin, sculptor, profesor universitar, pentru contribuția remarcabilă la dezvoltarea artei sculpturii în Republica Moldova și promovarea valorilor universale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors