La 23 august 1939, la Moscova, miniștrii de externe german și sovietic semnau ceea ce avea să intre în istorie ca pactul Ribbentrop – Molotov.
În iunie 1940 Armata Roșie, conform liniei creionului roșu de pe harta secretă din pactul Ribbentrop-Moldotov, intra în Chișinău. Orașul a fost ferit de distrugerile orașelor europene din Primul Război Mondial. Sovieticii au văzut orașul așa:
Între 8-16 iulie 1941 batalioanele de distrugere ale Armatei Roșii au minat, incendiat și distrus toate clădirile administrative și publice ale Chișinăului, conform principiului pământului pârjolit. Să nu rămână nimic celor care vor intra în oraș. Începând cu dimineața lui 22 iunie și până în iulie, aviația germană și română au bombardat gările, stațiile radio și locațiile de concentrare ale trupelor sovietice.
În iulie 1941 Chișinăul a rămas așa:
În 1944 Chișinăul a fost bombardat de aviația sovietică în operația Iași-Chișinău și de către bombardierele sovietice sau ale aliaților, care n-au reușit să arunce toate bombele peste rafinăriile din Ploiești și ca să poată ateriza trebuia undeva să-și arunce obuzele. Chișinăul devenise de nevoie țintă.
Chișinăul a intrat în top 3 cele mai distruse orașe din fosta URSS, alături de Harkov și Stalingrad.
Luptele pentru Chișinău, în cadrul operației Iași-Chișinău, s-au dat departe de oraș.
Străzile Chișinăului din august 1944, încercuit de trupele sovietice, au fost lăsate la cheremul soldaților din Armata lui Vlasov, care înțelegeau foarte bine că nu au nicio scăpare ca trădători dacă nimeresc în mâinile sovieticilor. Generalul Vlasov a fost unul dintre cei mai iubiți generali ai lui Stalin la începutul războiului. Apoi, când a fost lăsat în încercuire și a acceptat propunerea nemților ca să formeze Armata de Eliberare Rusă, a devenit inamicul cel mai urât al lui Stalin. Printre soldații generalului erau și basarabeni, de diferite etnii. Soldații lui Vlasov își trăiau ultimele zile. În beții, violuri și alte mici bucurii de moment. Istoricii cu care am vorbit nu cunosc subiectul. Unii au zis, probabil, erau vreo doi. Alții au zis că mătușa pictorului, martoră a lui august 1944, care a povestit cazul, a fabulat. Alt istoric a presupus că, probabil, au fost unele unități din Armata lui Vlasov, care a luptat în Balcani împotriva partizanilor lui Tito. Aceleași surse neveridice mai zic că în august 1944 în Chișinău erau doar 2000 de locuitori.
N-am găsit niciun studiu despre cotidianul din Basarabia și Chișinăul anului 1944, din martie până în august, când o parte din teritoriul actual al RM era sub administrație română, iar altă parte era deja sub administrație sovietică.
Ion Druță vorbește în Căsuța de la Răscruce despre mormanele de piatră din Chișinăul anilor 50. După vreo 6-8 ani după război.