Blog

Romancierul bun de export:
are peste patruzeci de ani, a trecut de lamentările adolescentine, numite eufemistic, criza vârstei de mijloc, dar este încă în puteri: editorul străin va investi într-un nume care va trebui exploatat și care va da câte un roman la doi-trei ani pentru 20 de ani înainte;
este nefericit în dragoste sau în relațiile cu cei dragi: toți fericiții scriu cuminte și corect. Vorba lui Tolstoi cu toate familiile fericite sunt la fel… Nefericiții sunt autentici;
fost alcoolic: alcoolicii caută cuvintele mai greu, violează limba, niciun lingvist bun nu te va surprinde cu o pagină. Nimic bun nu curge ca o compunere corectă de școală;
are un viciu care să-i mai tempereze elanul scrisului. Trebuie să împartă timpul între viciu și scris. E periculos doar să scrie. Poate să devină grafoman.
să fie un grăbit. Ca romanele să nu depășească 250 de pagini.
Sunt condiții suplimentare la cele pe care le știți: talent, relații, investiții ale statului după modelul polonez sau georgian. Georgia a reușit să exporte mai mulți scriitori decât România din 2003 încoace. Printr-o politică de investiție și susținere a traducerilor constantă, puțin birocratizată, crearea bazei de date cu oamenii influenți în literaturi, participarea la cele mai importante târguri de carte, festivaluri literare eficiente.
Noi avem scriitori foarte buni. Îi administrăm prost.
 

Comentarii(2)

    • catalin codru

    • 7 ani în urmă

    tot ce mentionati in acest text , nu e doar decat visul optimist al unui editor…toti prozatorii din moldova poarta patima academica, toti au un singur gand- sa fie lingvisti sterpi , cumva in ordinea de idei a academiei romane! in zadar, credeti ca un un anume menegment va salva literatura si mai ales alcoolicii care scriu dependenti de volumul spirtos oferit moca! desi ati prins deja un autor care poate sa va aduca profituri stabile! dar sa asteptam traducerile, s-ar putea ca chestia sa fie mult mai serioasa(banoasa)!

    1. @catalin codru: Visăm și noi. Ca să ne pară viața mai frumoasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors